Comentariul autorului:
Conceptul arhitectural a fost realizarea unei construcţii, care se înscrie într-un context tradiţional şi în acelaş timp are un fel de dialog cu grădina înconjurătoare. Pornind de la poarta de acces, trecând pe lângă o casă ţărănească păstrată, construcţia „se dizolvă” în grădină: de la o faţadă minerală (cea nordică) se ajunge la capătul celălalt al clădirii la un colţ total transparent şi se termină într o terasă „punte” împinsă în grădină. Suprafeţe vitrate, cu terasa deschisă orientată spre grădină nu sunt vizibile dinspre accesul din stradă, astfel ele reprezintă o surpriză atât în cazul traseului interior şi în cazul parcurgerii exterioare.
Amplasamentul se situează în municipiul Sfântu Gheorghe, strada Váradi József, nr. 39, în apropierea zonei centrale a localităţii, vizavi de Parcul Andrei Şaguna, într-o zonă rezidenţială – care paradoxal şi contrar poziţiei centrale- are un caracter suburban + rural, cu parcele tradiţionale în pieptene (loturi lungi şi înguşte), dens construite, cu case tradiţionale, unifamiliale regim P, P+M şi P+1 şi cu şure şi construcţii anexe (şoproane, mici ateliere, garaje, etc.).
Lotul pe care s-a intervenit este un fel de „relicvă” care s-a păstrat cât de cât neatinsă, cu o casă tradiţională din lemn aflată la aliniamentul spre stradă. Dimensiunile reduse a acestei case tradiţionale nu permit dezvoltarea casei ca locuinţă după necesităţile beneficiarului fără modificarea caracterului construţiei existente, însă –având în vedere că beneficiarul este un liber profesionist- el doreşte să reabiliteze/restaureze această casă din lemn de mici dimensiuni, cu valoare ambientală, cu scopul de a amenaja birourile lui în imediata vecinătate a accesului, păstrând astfel intimitatea locuinţei retrase în partea două a lotului, în zona în care era amplasată şura de odinioară. Printr-o analiză de context, s-a încercat înscrierea propunerii în sit astfel ca ea este aprope inobservabilă din spaţiul public, totuşi respectă morfologia tradiţională din zonă. Ceea ce se vede din stradă, în fundalul casei existente, este un timpan finisat cu scânduri din lem, asemănător practicii utilizate în cadrul şurelor.
Păstrarea construcţiei tradiţionale în zona de faţă menţine caracterul ambiental al zonei. În această idee de a se înscrie în aspectul tradiţional al zonei şi cu dorinţa de a-l întări, beneficiarul a înlocuit poarta de acces existentă din tablă metalică (realizată în perioada socialistă) cu o poartă contemporană din lemn, care este o reinterpretare a porţii originale (care era executată tot din lemn), păstrată doar în rămăşiţe.
Casa de locuit propusă, aflată la o distanţă semnificativă în spatele construcţiei existente, în zone fostei şure, are un gabarit asemănător şurelor din vecinătate şi o volumetrie tradiţională (comparabilă ca dimensiune cu cel al şurelor din zonă), şi astfel se înscrie în sit. În rest, este o intervenţie contemporană discretă.
Locuinţa unifamilială propusă are o organizare funcţională cât se poate de simplă şi logică: toate spaţiile importante sunt orientate spre curte şi sunt înşirate pe o circulaţie liniară alipită la limita vestică a lotului. Singurul compromis al acestei organizări funcţionale (care pentru spaţiile importante oferă o reaţie cu curtea) este că intrarea principală are o poziţie atipică: se află într-un colţ relativ ascuns, accesibil printr-un traseu şicanat. Din acest motiv, intrarea principală are în faţă o mică copertină, care încearcă să acapareze vederea şi astfel accentuează accesul mutat într-o zonă mai neobişnuită.
Imediat după intrarea în casă, la capătul celălalt al coridorului se dezvăluie – ca o invitaţie- grădina din spatele clădirii. Dând curs invitraţiei oferite de prezenţa grădinii în casă şi parcurgând coridorul, la capătul celălalt a clădirii, în camera de zi spaţiul interior se expandează atât ca volum (galerie) cât şi vizual (suprafeţele vitrate dau senzaţia ca spaţiul interior se întinde spre curte). Această zona de zi este organizată în jurul „vetrei”, întruchipată de un termoşemineu (îmbrăcat cu piese ceramice artizanale din teracotă smălţuită, având din nou reper tradiţia locală) amplasată între bucătărie şi living. La nivelul parterului găsim în completarea spaţiilor menţionate un dormitor, o baie, un duş şi spaţii anexe (cămară, debara, spaţiu tehnic, etc.)
Mansarda adăposteşte spaţiile private a copiilor. Holul mansardei este un fel de spaţiu de refugiu şi de lectură, cu contact audio şi vizual cu zona de zi al parterului.
La formarea faţadelor s-a căutat o relaţie vizuală între spaţiu interior-exterior şi „mişcarea”/fragmentarea faţadei lungi dinspre curte pentru a rupe monotonia acestuia prin alterarea finisajelor tencuite şi din lemn şi totodată a zonelor umbrite cu cele mai expuse la soare.
În concluzie, esenţă este o locuinţă contemporană, care împreună ca casa veche păstrată răspunde oferă beneficiarului posibilitatea de a locui şi a lucra în cadrul unei gospodării aflate într-o zonă rurală/de suburbie a unei reşedinţe de judeţ, beneficiind de o grădină considerabilă. Intervenţia este atentă la valoarea ambientală a zonei, se înscrie discret în sit, utilizează şi materialele tradiţionale din zonă.
