ro | en
Foto

Kövér Orsolya Mária

/ Membră în juriul secțiunii Spațiul public și comunitar, BNA 2023

Complexitatea este cea mai incitantă și proiectele care te încearcă cel mai tare, acelea te fac să zbori. Întotdeauna mi-au plăcut provocările și la fel de mult îmi place să învăț.

Am început să lucrez în domeniul proiectării încă de pe băncile facultății, în acest fel m-am ancorat relativ devreme în realitățile proiectării, avizărilor și interacțiunii cu beneficiarii, lăsând prea puțin timp și loc pentru creația pură, visare arhitecturală. Simt această lipsă și acum, de aceea lumea concursurilor de arhitectură mă fascinează, mă încântă extrem.

În 2006, am absolvit facultatea de arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism ”Ion Mincu” din București, în 2008-2010 am urmat cursurile de specializare în restaurare de arhitectură al Transilvania Trust în cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj.

În 2004, am înființat firma proprie de proiectare. Avem proiecte realizate sau în curs de realizare, în diferite faze de proiectare în mai multe orașe din țară, precum și în străinătate, preponderent în Maroc, atât în Casablanca cât și în Marrakech, în capitala Rwandei, în Kigali, dar am elaborat diverse concepte de arhitectură și pentru Egipt, Dubai.

În perioada 2021 - iunie 2023, am fost consilierul personal al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, perioadă în care am învățat extrem de multe despre administrația publică centrală, despre munca enormă care stă în spatele legislațiilor și dificultățile care intervin când dorim sa introducem reforme. Perioada petrecută în cadrul ministerului mi-a permis să-mi întregesc perspectiva asupra elementelor care ne guvernează viața profesională și mi-a oferit ocazia de a cunoaște oameni extraordinari.