La Gloire Strada Varșovia

Autor(i):
arh. Corvin Cristian
arh. Alina Stoica
arh. Iulian Ungureanu
arh. Șerban Roșca
arh. Ana Mălăianu
arh. Alia Al-Jabbari
arh. Petru Lăluț
arh. Vlad Hani
Biroul:
Corvin Cristian Studio, AIM Studio, Workroom Architecture
Colaboratori:
Executant / Builder: Zenith Engineering SRL
Structură / Structure: Incona SRL
Instalații / MEP & HVAC: Atcon Exim SRL
Fațadă piatră / Stone façade: Zenith Engineering SRL
Fațadă lemn / Wood façade: Floors4You
Tâmplării exterioare / Exterior joinery: Terpan, Punto Casa, Arcade Group
Tâmplării interioare / Interior joinery: Atelierele Antim, Gineta Design
Compartimentări și confecții speciale / Linings and special manufacturing: Arcade Group, Faber Metal
Iluminat / Lighting: Unilux
Finisaje / Finish materials: Mafi, Gineta Design, Arcade Group, Kubik Design
Fotografie / Photography: Laurian Ghinițoiu, Corvin Cristian, Vlad Pătru
Localizare:
România, București
Parametri:
RH: S+P+3E+4 retras / Sd: 3084 m2 / Su: 2470 m2 / POT: 41 / CUT: 2.20

Comentariul autorului:

Clădire de apartamente.

Austeritatea volumetrică este echilibrată printr-o paletă bogată de materiale vibrante și calde precum piatră naturală de Salzburg puternic texturată și detalii din lemn masiv exotic sau de frasin.

"Simplu, nu simplist, complex, nu complicat."

Contextul (zona "Capitale") este de o mare varietate stilistică. Nevoile de reprezentare au generat o diversitate de stiluri: neo-românesc, "maur" sau "florentin", olandez, francez, art-deco, modernist (mai puțin, întrucât lipsa ornamentelor nu era atractivă pentru o serie de comanditari ce își doreau reședințe care să exprime bogăția). Acest potpuriu romantic pare că nu ar mai fi suportat încă un "gest" arhitectural pretențios, motiv pentru care am optat pentru cea mai simplă expresie arhitecturală, aproape trilitică, fără vârstă.
Clădirea reia o formulă clasică în care fațada exprimă cu sinceritate „grid”-ul structurii.
Într-un București dominat de exemple de arhitectură fistichie cu orice preț și varietate de materiale perisabile sau rapid uzate moral, sperăm ca simplitatea abordării din Str. Varșovia care stă sub semnul decenței să fie recepționată ca normalitate culturală.

Simplitatea care implică eleganță este susținută prin materiale naturale, texturate. Plinurile ortogonale sunt placate cu piatră de Salzburg, un tuf vulcanic cu macrotextura, diferită la fiecare lastră, o istorie geologică în sedimente vizibile, plină de personalitate, ce amplifică impresia de soliditate și prestanță. Alte zone verticale sunt placate cu scânduri masive de mari dimensiunidin lemn de ayous iar terasele cu deck din lemn de cumaru.
Contrar cu formula tipică pentru balcoane din majoritatea dezvoltărilor bucureștene, deseori mici până la inutilizabile și cu balustrade de sticlă ce accentuează un sentiment de nesiguranță, balcoanele și logiile din str. Varșovia sunt extrem de generoase, cu lățimi de 2.60 m, potențiale grădini suspendate, zone extinse de relaxare, delimitate de stâlpi și balustrade solide care delimitează un spațiu privat, plăcut de utilizat. Nu întâmplător, balcoanele mai generoase au perimetral și câte doi stâlpi, o separare ce protejează spațiul privat, precum cele două coloane din piața San Marco ce-i protejau pe venețieni de apele lagunei.
Finisajele interioare urmează aceeași direcție de calitate fără vârstă: parchet de mari dimensiuni, terazzo cu pietre de marmură naturale, placări cu furnir natural.
Peisagistica aduce natura sălbatică în centrul orașului, rezolvând calcanele din vecinătate.
Organizarea interioară este echilibrată între zona de zi și cea privata de noapte, cu spații ample și suprafețe vitrate spectaculoase deschise către vecinătățile pline de farmec.