Comentariul autorului:
În contextul factorilor globali și naționali de risc, așezările umane au simțit nevoia unor asocieri într-o serie de structuri spațiale, în sensul rezolvării unor probleme comune sau pentru a face față competitivității și concurenței acerbe din zonele adiacente, cu scopul de a formă sisteme teritoriale cu o concentrare mare de populație, conectivitate și capacitate de inovare cât mai bună. Competitivitatea are implicații pe diferite scări spațiale, de la sub-entități urbane, la supra-entități, începând cu cartierele, așezările umane, sistemele urbane, sistemele teritoriale, regiunile, euroregiunile și terminând cu blocurile regionale. Cooperarea poate căpăta forme juridice, dar poate fi reglementată și ad-hoc, în mod nejuridic, însă ambele forme de asocieri pot forma sisteme de asezări umane ce poartă diferite denumiri în funcție de scară : termenul de megalopolis (când vorbim de macrosisteme urbane); conurbație (referitor la sisteme urbane); arii metropolitane, zone urbane funcționale și respectiv intercomunalitate ( când este vorba de micro sisteme urbane).
Obiectivele urmarite sunt: realizarea unei radiografii a rețelei de așezări din regiunea Nord-Vest, prezentarea principalelor concepte legate de sistemele de așezări umane, Identificarea funcțiillor structurante și relațiilor teritoriale ale orașelor , identificarea și analizarea unor modele de delimitare a sistemelor teritoriale, realizarea unui model de delimitare a sistemelor teritoriale.
Elaborarea conceptului de analiză a sistemului de aşezări a avut la bază analiza unor seturi de indicatori și criterii de analiză pentru cele cinci elemente componente ce influenţează direct sau indirect dinamica, funcţionalitatea şi dezvoltarea aşezărilor de la nivel local până la cel regional şi chiar naţional. Principiul de bază a fost identificarea acelor indicatori care pot genera informaţii referitoare la realitatea teritorială, dinamica şi tendinţele de evoluţie ale aşezărilor. Determinarea sistemelor se constituie într-un proces în trei etape: prima constă în studierea principalelor caracteristici ale sistemelor de așezări și anume ierarhia și centralitatea; ce-a de-a doua presupune determinarea centrelor urbane ce reprezintă forțe motrice de dezvoltare a regiunii și a sistemelor urbane ce se formează în jurul acestora; ce-a de a treia etapă a constat în determinarea sistemelor teritoriale.
